ioanagabi

Articol publicat in: Personal

Vai mie, ca in negrija si in nepasare, si in socoteli rusinoase am cheltuit vremea care mi s-a dat pentru pocainta. Vai mie, ca fiind nesimtitor nu ma ingrijesc si ma raspandesc, ca si cum nu as avea nicicum rautati si ca si cum nu ar judecata si rasplatire. Vai mie, ca am pacatuit mai mult decat se poate omeneste, toata faradelegea am lucrat, toata desfranaraea am savarsit si nu am eu pocainta adevarata. Vino-ti in sine suflete al meu, aduti aminte de grelele poveri ale faradelegilor, pe care le porti si nu le vezi de nenumaratele multimi ale pacatelor ce ti-ai invistierit. Plangi cu lacrimi amare, pana ai vreme, mai inainte de a veni porunca cea infricosatoare, mai inainte de a trece vremea pocaintei, mai inainte de a fi noi inchisi in intunericul cel mai dinafara, unde nu este pocainta, nici lacrimile nu folosesc la ceva.

Vai mie, cand oare voi izbucni in ataea lacrimi, ca sa mantuiasca ca apa Botezului, care la Judecata mi se va cere, fiindca pe Botezul cel dintai l-am murdarit si l-am netrebnicit. Iar eu asa fiind dator si de constiinta mea pururea invinuindu-ma, nu numai ca nu am inima curata si smerenie, ci si peste oameni ma inalt de mandrie.

Vai mie cum mi se va parea cand vor sta de fata inaintea mea pacatele mele, care si cate s-a facut de catre mine, pana la cuvantul desert si cugetele rele si aducerile aminte murdare? Atunci, rusinandu-se constiinta gura se va inchide si, clocotind inima, mintea se va intuneca, iar fata mea se va schimba.

Vai mie, ce fel imi va parea ceasul cand ma voi vedea inegrit, gol si foarte intristat pentru bucuria vremelnica de placerile trupului stricacios si trimis in flacarile gheenei? Iar in focul acela nestins si intunecat, cine va stinge in veci flacara mea? Sau cine vre-odata va lumina intunericul meu? Caci nu este sfarsit in aceasta sau in mine alta moarte.

Share on Facebook