Azi Dumnezeu a binevoit sa vii pe lume, azi Dumnzeu ti-a dat sansa mantuirii. La multi ani , fie sa te veselesti cu ingerii si cu sfintii in ceruri, acolo unde nu este durere si intristare.
Nu te voi uita niciodata, esti si vei fi in sufletul meu .
Sub cerul senin uneori brazdat de norii argintii se ivesc muntii dezbracati pe alocuri de haina primaverii , piscuri goale incalzite de razele soarelui privesc in oglinda apelor curate ca lacrima. In linistea desavarsita plimbandu-se agale , intalnesc chipul unui inger zambitor. Il privesc indelung , si asa lasandu-mi mangaierile jucause in parul negru carliontat spunandu-ne soapte dulci , contempland conturul sprancenelor; pleoapele-mi obosite parca de rautatea lumii se inchid asteaptand sarutul tandru. Purtata de magia dragostei mainile noastre se intalnesc, inima mi se face cat un ghemotoc , cuprinsa de dulcea-i imbratisare, vocea imi tremura, cuvintele pier pe buze… apoi ridicandu-ne incet pasii nostrii se indreapta pe poteci numai de noi stiute. Undeva in departare susurul unei ape ne cheama intr-acolo, am decis sa gasim acel loc. Un port si o barcutza din lemn legata de un betisor ne stateau la indemana.Desprinzandu-se din mana mea fugi intr-acolo si deodata incepu sa fredoneze o melodie suava din al sau violoncel.Cu ochii umezi de fericire , plina de emotii am primit indemnul de a ma apropia. Soarele isi rataci cateva raze pe chipul sau oprindu-se pe buzele sale. Purtand in mana o cofita, cu apa rece de la izvor, insetata de dor, ma las purtata de cantecu-i dulce ca ciocarlia. Pasarele incepura sa se adune incercand sa intre cu ciripitul lor in acordul melodiei sale. Gingas suna toata campia si intinsul apei; trezindu-ma sub ale sale aripi m-a purtat incet cu pasi de tango inspre barcuta. Ma asezat cu grija acolo, si am pornit spre locul cautatat.
Purtati pe valuri line, cuprinsi de euforia iubirii , apusul de soare ne dadu de inteles ca seara se lasa peste intinsuri . Cu privirile tintite inainte, uimiti de privelistea minunata , ne-am lipit chipurile unul de altul, albastrul cerului deveni sub lumina estompata a serii, rosietic, din cand in cand cate un stol de randunele treceau deasupra noastra, soarele jumatate galben ca aurul curat jumatate rosiatic oglindea in el privelistea de basm , in jurul sau se ivi o aureola portocalie rosie care lumina intreg cerul.Incet incet se lasa frigul semn ca trebuie sa ne retragem in camera de pe barcuta. Undeva pe o masuta mandre erau asezate o glastra cu flori, o vioara , si o carte deschisa , notele din ea erau asezate jucaus menite sa intituleze o melodie de iubire. Singurul care lumina camera era un sfesnic cu o lumanare aprinsa pus undeva in stanga cartii, pe un coltisor al mesei. El lua un scaun se aseza , se uita indelung la notele de pe carte imi intinse mana si ma puse pe genunchii sai. Lua vioara , si privindu-ma indelung incepu sa fredoneze cantecele minunate, din cand in cand mai furam cate un sarut pasional , o mangaiere. Treceau minutele ca secundele si orele ca minutele pana ne-a intampinat dimineata. Am deschis fereastra amundoi pentru a ne bucura din nou de razele soarelui, de susurul apei, de cantecul priveghetorilor de toata natura in minunatia ei. A fost o noapte de vis… In cele din urma el ma adus intr-un loc de care sa ne bucuram doar noi doi. Ne-am oprit , si uitandu-ma de pe un delisor in rochita mea alba mi-am intins mainile larg de parca vroiam sa zbor de fericire. Acolo cerul era albastru , un albastru curat , atat de minunat, in contrast cu norii albi ce se plimbau pe cer de ici colo, un glob ascuns printre nori , reflecta in el culoarea firelor de iarba complentand armonios privelistea cerului. Jos pe pamant un rau isi facu carare printre pietre , mai incolo era un copacel cu frunze rosii care incerca sa ascunda palatul in care aveam sa ne petrecem tot restul vietii.
Privesc intr-un punct fix si totusi nicaieri, incerc sa gasesc chipul unui inger; zi de zi noapte de noapte, clipa de clipa il port cu mine ca pe un dar pretios, ca pe ce am mai scump si mai sfant pe lume. Intr-o zi de vara, l-am intalnit pentru prima oara , ploua atat de tare de parca cineva de sus vroia sa prevesteasca ca toti acei picuri de ploaie vor forma imensa dragoste ce avea sa ne-o purtam unul fata de altul. Pe zi ce trecea cate un picur se aduna in oceanul dragostei nemarginite. Imi amintesc cum stateam pe o banca lasandu-mi trupul istovit, el s-a asezat langa mine , m-a privit in ochi , mi-a luat chipul in palma sa incetisor, tandru ca un fulg mi-a atins buzele. Atunci am stiut ca va fi alesul meu, de atunci totul s-a schimbat , ne-am luat de mana si am ramas asa nedespartiti nici o clipa. Apoi iubirea noastra a crescut atat de mult si atat de frumos incat am trecut peste orice obstacol peste cei ce ne vorbeau, peste saracie peste orice sacrificiu, numai sa nu ne ia dragostea ce ne-o purtam. Si iata ca intr-o zi visul s-a implinit, eu imbracata in alb, el in costumasul alb cafeniu ne-am asezat in fata Divinitatii gata pentru a ne jura iubire , gata pentru a ne jura daruire si sacrificiu , gata pentru a fi impreuna la bine si la rau pana cand moartea ne va desparti. Ingerii veselindu-se au asezat cununile pe capul nostru invintandu-ne sa dantuim de fericire in jurul mesei , inimile noastre tresaltau de extaz, iubirea noastra se sfintise, se implinise cu adevarat, se desavarsi.Mi-am facut atatea visuri, atatea planuri numai vroiam nimic altceva decat pe acel inger dragostea lui ma hranea cand imi era foame, dragostea lui imi stingea setea, dragostea lui imi lumina intunericul, dragostea lui imi vindeca ranile, dragostea lui ma purta pe aripi spre rai. Ce imi trebuia altceva decat numai el? El imi stergea lacrima de pe obraz imi aducea zambetul pe buze bucuria in inima si in suflet …..Dintr-o data acel inger a trebuit sa mearga la tatal sau , eram constienta ca intr-o zi se va inampla dar acea zi pentru mine era foarte departe pentru ca eram abia la inceput .Insa Tatal- Imparat al vesniciei a hotatrat sa se intoarca inapoi fara un cuvant a spune fara cartire, caci l-am primit spre a mi se lua.
De atunci din acea zi, plange inima mea neincetat se tanguieste de dorul atingerii sale , imbratisarii si sarutului sau e grea despartirea. A lasat doar chipul sau in poze si de multe ori il curat cu lacrimi pt a nu fi atins de murdarie, pt a straluci.
Vai mie, ca in negrija si in nepasare, si in socoteli rusinoase am cheltuit vremea care mi s-a dat pentru pocainta. Vai mie, ca fiind nesimtitor nu ma ingrijesc si ma raspandesc, ca si cum nu as avea nicicum rautati si ca si cum nu ar judecata si rasplatire. Vai mie, ca am pacatuit mai mult decat se poate omeneste, toata faradelegea am lucrat, toata desfranaraea am savarsit si nu am eu pocainta adevarata. Vino-ti in sine suflete al meu, aduti aminte de grelele poveri ale faradelegilor, pe care le porti si nu le vezi de nenumaratele multimi ale pacatelor ce ti-ai invistierit. Plangi cu lacrimi amare, pana ai vreme, mai inainte de a veni porunca cea infricosatoare, mai inainte de a trece vremea pocaintei, mai inainte de a fi noi inchisi in intunericul cel mai dinafara, unde nu este pocainta, nici lacrimile nu folosesc la ceva.
Vai mie, cand oare voi izbucni in ataea lacrimi, ca sa mantuiasca ca apa Botezului, care la Judecata mi se va cere, fiindca pe Botezul cel dintai l-am murdarit si l-am netrebnicit. Iar eu asa fiind dator si de constiinta mea pururea invinuindu-ma, nu numai ca nu am inima curata si smerenie, ci si peste oameni ma inalt de mandrie.
Vai mie cum mi se va parea cand vor sta de fata inaintea mea pacatele mele, care si cate s-a facut de catre mine, pana la cuvantul desert si cugetele rele si aducerile aminte murdare? Atunci, rusinandu-se constiinta gura se va inchide si, clocotind inima, mintea se va intuneca, iar fata mea se va schimba.
Vai mie, ce fel imi va parea ceasul cand ma voi vedea inegrit, gol si foarte intristat pentru bucuria vremelnica de placerile trupului stricacios si trimis in flacarile gheenei? Iar in focul acela nestins si intunecat, cine va stinge in veci flacara mea? Sau cine vre-odata va lumina intunericul meu? Caci nu este sfarsit in aceasta sau in mine alta moarte.
Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mişcate
Susurând încet şi tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine ştie-a lor durere, cine ştie dorul lor.
In poiana minunata floare albastra vreau sa-ti cresc
Cu dragoste curata vreau mereu s- o-ingrijesc
Chipul tau in ea sa oglindeasca ; sa-mi fie dorul mai usor
Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca un trai frumos , nemuritor
In pasnica -mi tacere in amurg de inserare
Incepe cu pasi repezi cinuitoarea priveghere
Si plang amar s-amar ma jeluiesc
Zapisul cel jalnic de tot nu-l nimicesc
Condeiul in calimara il las parca uitat
Inima suspina mereu neincetat
In suflet biserica am inceput sa-iti pregatesc
Tot cei mai frumos in dar sa-ti daruiesc
Caci vreau sa locuiesti in ea cu tihna si lumina
In nesfarsita bucurie si-n vesnica-ti odihna
Pacatuit-am, Doamne , pacatuit-am si cunosc faradelegile mele; nu sunt vrednic sa caut la inaltimea cerului, fiind garbovit de multimea faradelegilor mele; ca Tu cunosti Preainalte Imparate, ca nemasurat este numarul faptelor mele celor neligiuite si nu omeneste m-am purtat si dincolo de iertare sunt greselile mele; ca nu sunt vrednic eu murdarul, nici lumina soarelui acesta a o privi, nici a ma Impartasi cu cinstitele Tale Taine, pentru ca toata faradelegea curvia, preacurvia, amestecarea de sange, sodomia, malahia, uciderea, nedreptatea, lacomia, pizma, betia, neoranduiala si desfranarea, si orice alta pierdere de mahnire si necuviinta am savarsit.
…Deci pe care sa le pun inceput marturisirii mele, de copil si pana acum in desfranare cheltuindu-mi viata? Si pe care lasare de pacat sa indraznesc a o cere mai intai, dupa ce pentru pacate in cunostinta cu neiertare am lucrat? … Iara Tu, cu nemarginitele Tale indurari, trecand cu vederea faradelegile mele, adesea mai adus la pocainta spre a ma
curati si de-atatea ori s-a unplut ticalosul meu suflet de dulceata dragostei si a harului Tau. Dar eu, nefericitul, m-am facut intarator, rau pretuind darurile harului Tau, mai rele decat cele dintai pacatuind. De care iertare deci sunt vrednic eu, nefericitul?
Dor
Trec zilele-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, fiinta dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Inima-mi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Lacrimi pe obraz se plimba in tacere
Fie zi sau noapte ma framant neincetat
Caci viata–mi pare amara fiere
Si zic ca Domnul nedrept mi te-a luat
Te ai plecat spre vesnicie
Tu cel ce mereu m-ai alintat
In clipe grele de urgie
M-ai incurajat, m-ai ajutat
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta …
Si daca oamenilor par o puternica persoana
Ei nu ştiu ca-n suflet port a ta icoana
Si stiu ca nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
Si mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine…
O Doamne nu te-ntreb nimic
Durerea doar as vrea sa ti-o explic
Cand zarva zilei se pierde-n soapte
Si strazile de liniste is pline
Si-a asterne umbra stravezia noapte
Iar somnul cu rasplata trudei vine
In cugetul meu trist noian de vise
Sfasietoare ganduri s-au ivit
Iar amintirea lui iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit
O Doamne de jale nimanui
Pe lume sa numai spui
Degrab sa o opresti
In vant sa o risipesti
In tacere ai plecat de pe pamant,
Pe perna ai lasat doar chipul fara gand
Si foame… nu-ti mai este acum
Cand ai plecat pe al slavei drum.
Si poti sa mergi, sa zbori… ce bine e!
Incatusat in neputinta nu mai esti
Acuma poti vorbi… ai bucurii…
Si ne privesti de sus din vesnicii.
flori
Spre vesnicie ai plecat pe aripi de zbor
Pe brate te-a luat Iisus mangaitor…
Sotia ai iubit-o mult, atat de mult,
Acum, nu mai doresti nimic de pe pamant.
Acasa ai ajuns la… Tatal Sfant
Ti-ai sfarsit cararea alergarii pe pamant
De boli, de osteneli scapat-ai bucuros
Pe plaiuri sfinte mergi de mana cu Hristos!
La revedere ne luam azi toti,
Mama, sotie, frati, nepoti …
Vrem sa traim aici curat si bine
Sa nu te facem de rusine!
Nu vrem sa lasam sa cada jos
Nici un cuvant a lui Isus Hristos
Ramai in pace si-n odihna pe deplin
Sus in al cerului camin.
Patimile sunt inradacinate adanc in sufletul nostru, dar gandul evlavios, gandul bun, ne ajuta sa nu fim robiti de el. Atunci cand omul cultiva numai ganduri bune si isi intareste o stare buna , patimile inceteaza sa mai lucreze, de parca nu ar mai exista. Adica gandul evlavios nu dezradacineaza patimile, ci le razboieste, putand chiar sa le rapuna.
Un gand bun are aceeasi putere cu o pirveghere de multe ceasuri.
Incercati sa plantati voi ganduri bune mai inainte de a planta diavolul ganduri rele, pentru ca inima sa vi sa faca gradina de flori si rugaciunea sa va fie insotita de mireasma duhovniceasca a inimii voastre.
Cand iti vine de pilda o treaba pe care trebuie sa o faci maine, sa-i spui gandului: ” Treaba aceasta nu este pentru astazi; ma voi gandi maine la ea” De asemenea cand trebuie sa hotarasti intr-o problema, nu te chinui cu gandul sa afli ceea ce este mai bun si sa amani mereu. Alege ceva si mergi inainte. Lasa dupa aceea pe Dumnezeu sa se ingrijeasca de celelalte. Sa faci ceea ce poti cu marime de suflet, sa te misti simplu si cu multa incredere in Dumnezeu. Atunci cand ii incredintam lui Dumnezeu viitorul si nadejdile noastre, Il obligam intr-un anume fel sa ne ajute
Sa fii simplu, cuminte, cumpatat, atent la tine insuti. Sa-L simti pe Domnul mereu langa tine. El te va invata cum si cand sa vorbesti si cand sa taci.
-Sa te straduiesti sa devii mai bun
-Ce sa fac, Bunicutule, ca sa fiu mai bun?
Sa te rogi cu mintea permanent. Sa-L iubesti pe Hristos, sa-i iubesti pe oameni, sa nu vorbesti despre altii, sa mergi regulat la biserica, sa citesti Evanghelia, ca sa te lumineze Domnul.
Parintele Porfirie nu accepta indeletnicirea cu cele negative, ci le voia pe toate pozitive si luminoase. Ne spunea:
- Cand te afli intr-o incapere intunecoasa, dai din maini si incerci, astfel, sa alungi intunericul. Dar nu-l vei alunga. Fiindca doar daca deschizi fereastra , numai atunci va intra lumina si va disparea intunericul. Sa cercetam asadar , Sfanta scriptura, Vietile Sfintilor, Sfintii Parinti – aceasta este lumina ce va izgoni intunericul.
- Sa nu incerci sa scoti afara relele pe care le ai in interior, ci mai bine deschide usa sufletului, ca sa intre Lumina, care este hristos, si, atunci, toate intunecimile din tine vor disparea
Oare cati dintre noi pot intelege libertatea morala in adevaratul sens al cuvantului. Nu e asa putin ciudat ca fiind fiinte spirituale refuzam sa traim in libertate si ne place robia? Pentru a fi liberi ar trebui sa ne asiguram curatenia sufletului si independenta fata de patimi.
Darul libertatii, spune parintele Ilarion Felea in Duhul adevarului, este cel mai sublim dar, cel mai compatibil cu demnitatea de om, de faptura spiritual corporala si etica menita sa stapaneasca pamantul. Insa pe de alta parte tot in darul libertatii se intampla caderea oamenilor si a ingerilor. Omul este creat liber , este autorul faptelor sale, este croitorul destinului sau si in acelasi timp este responsabil pentru ceea ce face cu viata lui. Adam si Eva puteau sa nu pacatuiasca, erau liberi, insa au facut-o. De aici putem trage concluzia ca “abuzul de libertate naste raul si suferinta, ca raul este pacatul si pacatul este abuzul de liberate”.
Acelasi parinte spune: fara indoiala libertatea nu este numai originea raului ci si a binelui. Fara libertate nu este nici bine nici rau. Fara libertate nu este nici initiativa , nici raspundere , nici bucuria de crea nici placerea de a lucra. fara libertate viata omului ar fi numai munca , truda de sclav si osteneala fara multumire. Asadar binele si raul stau in puterea creatoare a spiritului liber
Sa ne rugam Mantuitorului pentru libertatea noastra si asa prin jertfa Sa suprema sa ne daruiasca curatenia si independenta fata de patimi. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin!
Un articol inspirat din ” Duhul Adevarului de Parintele Ilarion Felea.
Cei doi frati, Petru si Andrei, sunt cei dintai chemati de Iisus ca sa devina ucenicii Sai.Ei lasa totul si ii urmeaza Lui. Intr-o zi, pe neasteptate, viata lor se schimba: din pescari care aduna pesti din mare ei devin ucenici a lui Hristos care aduna din marea lumii acesteia oameni pentru Imparatia Cerurilor!
Sfantul Andrei ne arata cat de simpla si in acelasi timp cat de puternica este chemarea lui Hristos, dar si cat de prompt este raspunsul la aceasta chemare sfanta. Sfantul Andrei urmeaza lui Hristos fara conditii si fara intarziere, fara calcul si fara dorinta de castig, ci doar pentru ca a simtit in chenarea lui Iisus pe insusi Cuvantul Vietii.
Sfantul Apostol Andrei a fost toata viata luminat de chemarea lui Hristos. De aceea el a marturisit pe Iisus prin cuvant si fapta, chiar si cu pretul vietii sale.
Aducem lauda lui Hristos care pururea lucreaza prin sfintii si, atunci cand sunt vii pe pamant , sau cand se afla in ceruri. Cu adevarat vii intre oameni se afla numai sfintii! In ei este prezent si lucrator Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul!
Sfintii, care si-au sfintit trupul lor in timpul vietii pamantesti, lucreaza din ceruri prin sfintele lor moaste , si fac minuni, aratand putera si iubirea lui Dumnezeu pentru om. De aceea vazand cum sfintii aduna intru bucurie in jurul lor generatii si popoare diferite, de-alungul anilor, sa zicem impreuna cu psalmistul: “MInunat este Dumnezeu intru sfintii Sai! “
Ne rugam sfantului Andrei “ sa intareasca credinta ortodoxa apostolica azi, sa ne daruiasca putere sa raspundem si noi azi chemarii lui Hristos, cu bucurie si dragoste, asa cum a facut-o el in vremea sa!
Sursa
I.p.s DANIEL
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei in octombrie 1966 la Iasi
Sarbatorind pe cel dintai chemat la apostolie, romanii de pretutindeni rostesc cu cuget curat numele intaiului lor parinte sufletesc care i-a nascut la viata cea intru Hristos-ANDREI
Dupa cum ne marturisesc scrierile sfinte, Andrei, era inclinat spre rugaciune si cugetare, simtea chemarea spre patrunderea si intelegerea tainelor lui Dumnezeu. In felul acesta se apropie de Sfantul Ioan Botezatorul , la pustiul Iordanului, si, desi era foarte tanar, devine ucenicul acestuia.
Pe cand Iisus venea la Iordan spre a fi botezat de ultimul mare profet al Vechiului Testament, Andrei l-a auzit pe Inaintemergator exclamand: “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii”! ( Ioan 1.29 ). Cunoscator al profetiilor mesianice, dar mai ales nutrind o dorinta fierbinte si o curiozitate specific tinereasca, incurajat de cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul si cu dragoste in suflet pentru cel botezat, Andrei se
apropie si-L intreaba pe Iisus: “ Unde locuiesti?!, “Vino si vezi! “ (Ioan 1.39 ) i-a zis Mesia. Si s-au dus impreuna.
Din acel moment Andrei era nelipsit de Mantuitorul, fiind martor la alegerea celorlalti apostoli. Niciodata nu s-a indoit in credinta. A raspandit Evanghelia lui Hristos in Asia, Pontul Euxin, sudul Dunarii si Ahia.
Pe la anul 50, Sfantul Apostol Andrei era prezent la sinodul apostolic dupa care incepea o a doua calaorie misionara. In drumul sau a fost prin de persecutorii crestinilor, a fost batut cu bice de la cai, dezbracat in frig si pironit pe o cruce de tei in forma de X.
Moastele si Crucea Sfantului Andrei se gasesc in catedrala din Patras. Prin atingerea de Sfintele sale moaste , toti cei cu credinta curate si adevarata au primit tamaduiri si mangaieri de-a lungul veacurilor.
Cine vrea sa fie auzit de dumnezeu in rugaciunile sale, acela va trebui sa-L asculte pe Dumnezeu in poruncile Sale.
Primeste-l pe Datatorul de Lege- Dumnezeu- si El te va primi pe tine, cel ce te rogi Lui.( Sfantul Nil Sinaitul )
Dumnezeu este mare in sine insusi, Dumnezeu este mare in lucrurile Sale. In Sine insusi Dumnzeu este Fiinta infinita, Perfectiune fara margine. Vesnicie fara sfarsit, Frumusete fara amestecare, Dumnezeu ne este inaccesibil. “ El locuieste, zice apostolul , in lumina neapropiata “.
“Nimeni nu l-a vazut pe Dumnezeu, nici nu poate sa-L vada”. Si “Nimeni nu cunoaste pe Dumnezeu decat Fiul”
– Insa acest Dumnezeu, atat de mare, atat de inaccesibil in El insusi, a socotit demn sa ni se arate noua sub valul lucrurilor create, si daca maretia lui cea intima ne scapa, maretia pe care o imbraca lucrurile sale ni-l fac cunoscut in mod minunat.
Dumnezeu este mare. Dumnezeu este atat de infinit, de inalt mai presus decat orice inteligenta create pe care niciodata, nici in cer nici pe pamant, nici un altul decat Dumnezeu nu o va putea patrunde in mod adecvat acea Esenta divina.
Dumnezeu atunci ne va ramane complet necunoscut? Viata Sa intima ne va fi un mister inaccesibil?
NU. Fara sa ne dea de la sine insusi o cunoastere adecvata, Dumnezeu a socotit demn ca sa ne descopere taina vietii Sale interioare. Nici o fiinta creata nu va cuprinde complet pe Dumnezeu.
( Sfantul Ioan Gura de Aur, Bogatiile oratorice, maretia lui Dumnezeu )
In timpul noptii, laude Domnului,
De la cei ce-n glas se inalta,
Iar Domnului Mantuitorului,
Slava Treimii si-a noastra speranta.
Pe Tatal si Hristos sa ii rugam,
Pe Sfantul Duh al Tatalui,
Deplina biruinta sa cantam,
Sa fim invingator dusmanului.
Este aceasta un indemn sau o porunca?
Raspundem: este o porunca si crestinul care calca porunca pacatuieste si este vrednic de osanda.
Citirea zilnica din sfanta Scriptura nu e numai treaba calugarilor sau a sectarilor. Fiecare familie trebuie sa aiba in casa sau pe masa sa Cuvantul lui Dumnezeu asezat in Sfanta Scriptura. Asa cum gospodarul se straduieste sa aiba zilnic pentru sine si ai sai bucata de paine sau de mamaliga pentru indestularea foamei celei trupesti tot sa crestinul crestin isi hraneste inima si sufletul cu painea cea din cer a Cuvantului lui Dumnezeu
Se poate implini aceasta porunca? Hotarat ca da! Spre acest scop avem carti din Sfanta Scriptura pentru citirea zilnica.
Asa sunt catismele psaltirei precum si partile din Sfanta Evanghelie si din Apostol.
Dintre toate cartile pe care le avem in graiul nostru romanesc psaltirea s-a tiparit pana in agust 1949 de 108 ori. Nici o alta carte nu a fost atat de citita si raspandita, se cuvine si trebuie sa continue si azi a fi una din cele mai gustate carti impreuna cu toate celelalte ce alcatuiesc Sfanta Scriptura. Sfantul Ioan Gura de Aur in talmacirea sa la Evanghelia de la Matei spune ca o mare greseala este a crede ca citirea din sfanta Scriptura este buna numai pentru calugari .
Crestinii cei din lume au chiar mai mare trebuinta de aceasta. Caci cei ce sunt in vartejul luptei, zilnic sunt raniti si zilnic au nevoie sa-si lecuiasca ranile. A nu citi cartile care cuprind cuvantul lui Dumnezeu este un lucru neinchipuit de rau iar mai rea si mai pagubitoare este ca o asemenea citire este nefolositoare de prisos. Iar cate s-au scris mai inainte, spre invatatura noastra s-au scris ca prin rabdare si mangaierea scripturilor nadejde sa avem. (Epistola catre romani, 15,4)
Daca Scripturile sfinte cu acest scop s-au scris, crestine citeste-le.
Batranul Porfirie zicea: ” Atunci cand Hristos vine sa umple toata casa inimii noastre, toate problemele, toate ratacirile, toate nelinistile dispar. Si pacatul, de asemenea, dispare. ”
Lupata spirituala trebuie dusa cu zel. Batranul Antim zicea: “Zelul si nepasarea sunt doua mijloace puternice. Unul ne uneste cu Dumnezeu si celalalt ne separa. Zelul este un fier incins, nepasarea este un fier rece: oricat de tare ar lovi fierul in fierul rece, nu poate face ceva din el, pe cand fierul incins este usor de modelat. ”
Cunoasterea de sine il face pe om intelept. Batranul Iosif zicea:
“Cunoasterea de sine il face om mult mai intelept decat alti oameni. El devine smerit si in acelasi timp primeste harul Sfantului Duh.”
La intrebarea dificila de ce oamenii nu devin sfinti ?, Batranul Filotei raspunde: ” Responsabilitatea ne revine noua insine. Intai proastei noastre dispozozitii apoi neglientei si lenei noastre, in al treilea rand slabei noastre iubiri de Dumnezeu sau lipsei ei, in al patrulea rand iubirii noastre fierbinti catre mamona, atasamentului fata de bunuri materiale si inclinatiei noastre catre lucruri josnice”
I.P.S Arhiepiscop ANDREI de Alba Iulia, Pledoarie pentru o viata morala curata
Ca sa te indrepti si sa devii crestin adevarat, om al lui Hristos , sa ai mereu inaintea ochilor tai duhovnicesti viata Sa, privind-o adesea si urmand exemplul Domnului tau. Daca inima ta, stricata fiind, se impotriveste sileste-o si convinge-o sa urmeze minunatele virtuti ale lui Hristos.
Adesea sa te privesti in oglinda, sa vezi de nu cumva esti murdar pe fata. Iar de vezi vreo murdarie degrab o spala . Oglinda a sufletului sa-ti fie viata fara de pacat a lui Hristos. Priveste-te adesea in ea ca sa vezi care este starea sufletului tau. . Vrea sufletul tau ceea ce vrea Hristos? Face sufletul tau ceea ce a facut Hristos pe cand se afla pe pamant? Tot ceea ce vezi in sufletul tau ca potrivnic vietii lui Hristos, ca pe o murdarie curata prin pocainta si zdrobirea inimii.
Hristos a dipretuit in lumea aceasta slava, cinstirile si bogatia, desi le putea avea pe toate, ca Domn a toate cate sunt. Oare nu cumva tu cauti a dobandi slava, cinstiri si bogatie in lumea acaeasta.
Hristos a trait in lume in deplina smerenie. Tu insa nu traiesti in egoism si lux?
Hristos este bun si milostiv. Nu cumva tu dusmanesti pe cineva tinand minte raul? Hristos nu invinuia cand era invinuit . Dar tu, nu cumva osandesti pe cel ce te-a osandit sau lucru si mai cumplit nu cumva il invinuiesti pe cel ce nu ti-a facut rau niciodata?
Te pot numi escroc, desfranat, hot si in alte feluri. Tu urmeaza lui Hristos. Hristos era bland celor ce vorbeau de rau. Oare nu cumva tu il vorbesti de rau pe cel ce te ocaraste. Hristos nu s-a razbunat pe nimeni nicodata, desi putea sa-I distruga pe toti vrajmasii Sai intr-o clipita.
Hristos toate le rabda. Insa tu, nu cumva cartesti si te razvratesti, cand te impresoara necazurile si tristetea?
Astfel sa compari mereu viata cu cea a lui Hristos. Si, asa cum privesti in oglinda, tot asa pune-ti inaintea sufletului oglinda vietii neprihanite a lui Hristos. Tot ce vezi potrivnic acesteia, straduieste-te sa indrepti si urmeaza pilda Sa.
Cel ce vrea sa traiasca in vesnicie impreuna cu El trebuie sa Il urmeze pe Hristos. Cel ce vrea sa se desfateze cu slava Sa , trebuie ca in aceasta viata sa se asemene lui Hristos. NU intamplator a spus Hristos: “Caci v-am dat pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi” (Ioan 13, 15) si “ cel care nu-si ia crucea si nu-mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine.” (Matei 10.38)
Cugeta bine la aceste cuvinte. Vei pricepe si te vei incredinta ca cel ce vrea sa se mantuiasca si sa intre in vesnica Imparatia Sa trebuie sa-I urmeze lui Hristos. Asculta ce a spus Domnul: “Oile mele asculta glasul meu, si Eu le cunosc si ele vin dupa Mine si Eu le dau viata vesnica” ( Ioan 10, 27-28).
Crestine cumplit de adevarat este acest cuvant. De vei cugeta tu insuti la cuvintele acestea alea lui Hristos, te vei incredinta ca sunt adevarate.
Iubite crestine trebuie sa mergi pe drumul cel drept, daca vrei sa ajungi la viata vesnica. Care este insa drumul drept? Acela in care ai ca pilda viata lui Hrisos. Vietuieste astfel si te vei mantui.
SFANTUL TIHON DIN ZADONSK , Trepte catre cer
Vai , ticaloase suflete, acestea intelegandu-le, pentru ce esti fara de grija? Pentru ce uiti ca un nesimtitor si inca mai pacatuiesti? Pentru ce cu amar nu te tanguiesti, fiind sub judecata, Pana, vreme este ca sa ti sa primeasca Lacrimile? Vai, ticaloase suflete, cat vei plange acolo Zilele si ceasurile PE de îngrijire în deşert le-ai cheltuit ? Căci, iata, ne-a spus Domnul Aceste putine zile de lupta si in fiecare zi ne biruim si netrebnici ne facem. Vai, ticaloase suflete, cat vei plange cu amar urland de durere, cand vei vedea ca se incununeaza CEI CE pana la sfarsit au suferit infranarea si stralucesc ca soarele si sunt adusi în Imparatie ce ramane de-a pururi, iar tu, pentru Lene, vei fi dus la durere si rusine.
Ineleg faptele mele eu, neferictul, si tremura sufletul meu. Vad nepasarea mea si tremura oasele mele. Vad lenea mea si inima mea se chinuieste. Vai mie, nefericitului, ma tem sa nu aud glasul acela infricasator: “nu va cunosc pe voi”. Sa nu aud hotararea aceea infricosatoare: “duceti-va de la Mine”. Sa nu fiu trecut in partea cea de-a stanga si in randul caprelor sa fiu asezat. Sa nu ma alunge cu sabia ingerul in gheena crud si nemilostiv. Sa nu fiu trimis in focul cel nestins cu cei ce si-au primit de aici bunatatile, iubitor de placeri fiind. Sa nu fiu osandit cu cei mandri, mandru fiind, in intunericul cel mai dinafara, unde sunt plangerea si scrasnirea dintilor. Nu in locul celor ce asteapta a capata, peste nadejde, sa dau de munci nemuritoare, unde cu desavarsire nu este picatura de apa sau alta oarecare slabire, ci intuneric si stramtorare, glasuri de tanguire si plangere nemangaiata, foc intunecos si nesfarsit si cu adevarat moarte fara de moarte. DOXOLOGIE Asculta mai multe audio Diverse
Vai mie, Doamne, ca adesea m-am bucurat de harul Tau, mi-ai daruit luminarea cunostintei, m-ai calauzit in caile vietii si alte foarte multe binefaceri mi-ai daruit.
Dar eu, ticalosul, pe toate acestea uitandu-le, m-am aratat nedrept fata de Binefacatorul, pacatuind mai rau ca inainte. Vai mie, Doamne, ca in judetul constiintei mele, fara vreun calau, pururea ma invinuiesc pe mine, atat cand aleg eu, nebunul, placeri si patimi in locul fricii si dragostei Tale, cat si cand ocarasc indraznirea inimii mele si cersesc harul Tau si ma vad jalnica priveliste sfintilor Tai ingeri.
Ci Tu, Doamne, ca un milostiv si rabdator al raului, indura-Te spre mine, cel ce sunt pomenitor de rau si nemilostiv, si ma milueste pe mine, cel nesimtitor si iubitor de sine-mi, Preaindurate, pe mine, cel ce m-am orbit cu placerile si cu patimile. Miluieste-ma pe mine, cel ce pe dinafara- smerit cugetator, iar cu sufletul- inalt cugetator. Miluieste-ma pe mine, cel ce din nepasare ramas inapoi cu infranarea si departe fiind de patrie. Miluieste-ma pe mine, cel dispretuitor si fatarnic, cel limbut si raspandit, mincinos, fur si lacom Miluieste-ma pe mine, cel nemilostiv si neidurat, ca nevrednic sunt de orice mila eu, nefericitul. Miluieste-ma pe mine, cel ce in pacate toata viata mea am cheltuit-o si mai presus decat tot omul am intaratat bunatatea Ta. Caci daca pana si la cuvant nefolositor si cugete murdare, si pana la viclene aduceri aminte sta inainte infricosatoare cercetare, ce aparare voi avea eu, miselul, pentru asemenea si atat de mari spurcari ale mele? De ce iertare sa ma invrednicesc, greutate de faradelegi zacand imprejurul meu si netanguindu-ma cu amar spre a ma pocai cum trebuie? Indura-Te, dar, spre mine, cel nemintos, si daruieste-mi, Datatorule de viata, pocainta si lacrimi neincetate, ca de aici sa ma plang pe mine si sa capat indurare, in ceasul acela infricasator fiind fara aparare. Ceasul VI Asculta mai multe audio Diverse